Pasta de peste cu mere

Ingrediente

-1 hering mare,
-2 linguri unt,
-1 măr mare,
-1 ou răscopt
-salată
Preparare
Se despică peştele pe burtă şi se ţine în apă călduţă timp de 5–6 ore. Apoi se trage pieliţa de la cap spre coadă, se taie capul şi coada şi se îndepărtează toate oasele. Se toacă mărunt cu satîrul, sau se dă prin maşina de tocat. Gălbenuşul de ou răscopt se trece prin sită şi se freacă cu untul. Se adaugă peştele tocat şi se amestecă pînă se obţine o pastă omogenă. La urmă se pun mărul curăţat de coajă şi ras pe răzătoare, se mai freacă puţin, apoi pasta obţinută se aranjează pe un platou lung, dîndu–i forma peştelui, iar capul şi coada se aşază la locul lor. Albuşul foarte mărunt tocat se presară deasupra. Marginile platoului se garnisesc cu frunzele din inima unei salate. Cu această pastă se pot pregăti şi sandvişuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *